Caut un acoperiș pentru casa mea de vis

Sfârșitul anului se apropia cu pași repezi, iar ei erau fericiți că reușiseră să își împlinească dorința: aveau casa lor de vis! Totul părea perfect… până într-o noapte, când vântul a început să vuiască și grindina a lovit fără milă în tot ce i-a stat în cale. Era o vreme cumplită, o furtună cum nu mai văzuse orașul de zeci de ani. Părea că natura se răzbună pentru comportamentul nelegiuit al oamenilor. S-au retras într-o cameră, de unde așteptau să treacă vremea rea cât mai repede și se rugau ca furtuna să nu le producă pagube.

A doua zi, când au ieșit din casă, au început să analizeze pagubele provocate de vremea rea. Casa lor de vis se transformase într-un coșmar. Acoperișul era parțial distrus! Știuseră de la început că va trebui să-l schimbe în timp, dar sperau să o mai ducă încă vreo câțiva ani cu cel actual. Iată, însă, că natura și-a spus cuvântul și furtuna din noaptea precedentă i-a obligat să își reconsidere planurile.

– Of, uită-te și tu, lipsesc țigle întregi din acoperiș! zise ea, deznădăjduită.

– Mda, am sperat să nu trebuiască să schimbăm acoperișul în următorii câțiva ani…, completă el.

– N-am idee ce trebuie să facem acum, dar știu sigur că avem nevoie de un acoperiș nou, iar dacă tot trebuie să investim în el, vreau să ne asigurăm că alegem un acoperiș de calitate.

– Nici eu nu mă pricep, așa că poate n-ar fi rău să cerem ajutorul specialiștilor.

Acoperișul ideal vine de la Divizia de acoperișuri

Și așa au decis ei să caute pe internet soluția potrivită. Tot căutând o echipă de specialiști care să le ofere consultanța de care aveau nevoie, au găsit echipa de consultanți Vindem-Ieftin. Așa au descoperit Divizia de acoperișuri, care este un concept unic pe piața țiglei metalice și care este parte a brandului Vindem-Ieftin.ro. Au decis să se informeze despre ceea ce face Divizia de acoperișuri și să hotărască dacă acest brand poate să le satisfacă nevoile în materie de acoperiș pentru casa lor de vis.

13631510_1144705888919097_7176553841569318827_n

Tot căutând informații, au descoperit că Divizia de acoperișuri a adunat toți producătorii de țiglă metalică, astfel încât clienții să poată alege dintr-un singur loc producătorul dorit, care se potrivește cerințelor sau preferințelor pe care le au. De asemenea, clienții se bucură de un preț corect al acoperișului. Au mai aflat și că în ultimii cinci ani, clienții care au ales să își facă acoperișul cu brandul Vindem-Ieftin.ro au reușit să economisească sume importante, de minimum 1000 de lei pe acoperiș.

Au descoperit că își pot alege acoperișul dorit, ținând cont de calitatea în care vor să investească. Pe lângă posibilitatea de a achiziționa exact produsele dorite, beneficiau și de consultanță pentru achiziționarea produselor potrivite, livrare la domiciliu gratuit – un serviciu valabil pentru toată țara, garanții și certificate de calitate și debitări conform schiței acoperișului pe care vor să îl aibă pe casa lor de vis. În plus, comandând țiglă metalică, tablă pentru acoperiș, tabla cutata zincata, sau orice alte produse de pe Vindem-Ieftin.ro, puteau să verifice în permanență statusul comenzii lor.

Au fost încântați de numeroasele avantaje pe care le oferă Vindem-Ieftin.ro, printre care se numără:

  • posibilitatea de a cumpăra toate produsele de pe lista de necesar dintr-un singur loc, economisind astfel timp și bani;
  • marfa livrată direct de la producător și ambalată corespunzător, astfel încât clientul să o primească în condițiile cele mai bune;
  • accesul la produse de calitate superioară la un preț accesibil;
  • evitarea comisionului plătit unor meseriași care oferă recomandări ale unor anumite produse sau hypermarketuri, fără să țină cont de bani sau calitate.

Acoperișul de calitate transformă visul unei case într-o casă de vis

După experiența neplăcută pe care au avut-o în urma furtunii care le-a distrus acoperișul, cei doi tineri căsătoriți au realizat cât de importantă este calitatea unui acoperiș. Au văzut de când au cumpărat casa că acoperișul nu este tocmai bun, dar au sperat că mai pot amâna momentul schimbării lui vreo câțiva ani. Acum, însă, după ce grindina și vântul le-a luat câteva țigle de pe casă, s-au gândit să opteze pentru un acoperiș de calitate superioară.

Au înțeles repede că un acoperiș de calitate este esențial pentru a se putea bucura de casa la care au visat. Nu voiau să mai treacă încă o dată printr-o experiență similară celei din noaptea precedentă, așadar erau dispuși să investească în materiale de calitate superioară.

Totuși, s-au gândit că, dacă tot e să schimbe acoperișul, ar trebui să țină cont și de aspectul estetic. Așa au hotărât să aleagă materialele și culorile care se potriveau cu viziunea pe care o aveau asupra casei de vis. Și, pentru că tot era momentul pentru o schimbare majoră, au decis să opteze pentru un acoperiș cât mai modern și mai puternic, pentru a arăta bine și a le oferi adăpostul de care aveau nevoie.

18010431_1442203689169314_758229559473978403_n

Nepricepându-se la alegerea materialelor necesare pentru acoperiș, au decis să apeleze la echipa de consultanță, care avea să îi lămurească despre diferențele între țigla metalică Bilka, țigla metalică Viking Pruszynski, țigla metalică Wetterbest, un acoperiș din tablă Bilka și un acoperiș din tablă Viking Pruszynski. Erau convinși că echipa de consultanță îi va ajuta să obțină un acoperiș de calitate, care să le asigure confortul în casă pentru mulți ani de acum încolo.

În timp ce navigau pe site, în căutarea produselor, un anunț le-a atras atenția.

– Uite, zise ea entuziasmată, își răsplătesc clienții pentru recenzii video. Așadar, dacă filmăm momentul în care este descărcată comanda noastră de la Vindem-Ieftin.ro, primim 100 de lei.

– Așadar, comandând de la ei, ne alegem cu un acoperiș de calitate, ales în urma consultanței primite de la echipa lor, un preț bun și primim și bani. Sună tare bine! Hai să nu mai amânăm și materialele să le comandăm!

Articolul a fost scris pentru cea de-a 22-a probă din cadrul competiției SuperBlog 2018.

Disclaimer: Fotografiile aparțin sponsorului Vindem-Ieftin.ro.

Advertisements

9 thoughts on “Caut un acoperiș pentru casa mea de vis

Add yours

  1. Noi n-am avut bani de tigla metalica atunci cand am construit casa in 2018 si ne-am ales cu tabla zincata care nu imi place nici sa ma tai. Dar aia e. Zic mersi ca am acoperis deasupra capului!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: