În ciuda poluării, frumusețea are Farmec

Dragă tenule,

Îți scriu aceste rânduri cu gândul la toată suferința ta, care se datorează poluării din orașul nostru. Știu că peste tot în lume – cel puțin în țările dezvoltate, poluarea este destul de crescută, ca efect al numeroaselor fabrici, automobile și al stilului nostru de viață. Mă gândesc adeseori la tine, dragul meu ten, la câte ai de îndurat din cauza poluării și la cât de mult te afectează poluarea.

Tenule, de bătrânețe am oroare

și în oraș cu-atâta poluare,

mă tem că-ți strică la aspect.

Dar, să-ți arăt că te respect,

am căutat cu îndârjire

produse pentru îngrijire.

Doar la Farmec am găsit

Ritualul potrivit.

Aslavital Mineralactiv se numește,

tenul împotriva poluării îl îngrijește.

Să știi că mă străduiesc să găsesc soluția potrivită, care să te protejeze de acest factor nociv și să te ajute să rămâi sănătos și frumos. Acum, când îți scriu aceste rânduri, vin cu o veste bună: căutând soluția potrivită pentru binele tău, am dat peste noua gamă Aslavital Mineralactiv de la Farmec. O să-ți povestesc despre ce este vorba și sper ca ideea să te încânte la fel de mult ca pe mine.

Așadar, în primul rând este necesar să știi că aceasta este prima gamă românească creată pe baza argilei 100% naturale, provenită din Munții Pădurea Craiului. Argila din Munții Pădurea Craiului are numeroase beneficii terapeutice și cosmetice. Așadar, m-am gândit să începem un ritual de îngrijire pentru tine, cu gama de produse Aslavital Mineralactiv.

De asemenea, îți mai spun un secret: noua gamă Aslavital Mineralactiv de la Farmec conține ingrediente active de ultimă generație: Cobiodefender-ul EMR, complexul Ferulan bogat în acid ferulic. Datorită argilei naturale din compoziție și a ingredientelor active de ultimă generație, produsele din această gamă au numeroase beneficii: hidratarea, detoxifierea tenului și protejarea sa împotriva efectelor stresului urban, regenerarea celulară naturală.

Noua gamă de la Farmec oferă un program complet de îngrijire pentru ten, prin mineralizare, regenerare, detoxifiere și antipoluare urbană. Așadar, dragă tenule, poluarea din oraș nu mai are șanse să te distrugă! Vei rămâne tânăr, natural și frumos! Dar haide să îți spun exact ce ne oferă gama Aslavital Mineralactiv.

MNP_2592999 (1)

Pentru demachiere și tonifiere, ne oferă două produse: Apa micelară cu argilă și Emulsia demachiantă detox. Pentru hidratare, detoxifiere și protejare împotriva stresului urban, vom folosi Fiolele hidratante detox și Crema hidratantă antipoluare SPF 10.

La riduri nu m-am gândit până acum, dar când treci de (hm, hm) 30 de ani, parcă începi să vezi pielea încrețindu-se pe alocuri. Dragă tenule, nu vreau să te văd ridat în grabă, așa că vom include în ritualul nostru obișnuit câteva dintre produsele antirid de la Farmec. Sunt mai multe, dar îl vom alege pe cel potrivit nouă. Uite, avem de ales între: Crema antirid poluare SPF 10, Elixirul antirid și antipoluare, Fiolele cu colagen Aslavital Mineralactiv, Crema antirid cu calciu sau Fiolele pentru regenerare celulară. Tot împotriva ridurilor și pentru a crește elasticitatea pielii, vom folosi Crema netezire riduri, de noapte.

Dragă tenule, îți voi oferi și o îngrijire intensă, ca parte din ritual, cu Masca detoxifiantă cu cărbune, peel-off și cu Pudră de Argilă pentru tratamente cosmetice. Sper că ritualul de la Aslavital Mineralactiv va fi pe placul tău. Dar hai să îți spun câte ceva și despre beneficiile pe care le vom avea în urma utilizării acestui ritual de la Farmec.

Aslavital Mineralactiv este prima gamă românească creată pe baza argilei 100% naturale, provenită din Munții Pădurea Craiului. Datorită compoziției de argilă, produsele din această gamă au atât beneficii terapeutice, cât și beneficii cosmetice.

Argila din Munții Pădurea Craiului este in ingredient-minune, având beneficii terapeutice, din diverse motive:

– remarcabila putere de absorbție

– acțiunea antitoxică și potențarea forțelor de apărare ale organismului

– proprietăți degresante

– argila este un bun antiseptic, bactericid și dezinfectant

– are capacitatea de a echilibra radioactiv corpul

– este un bun cicatrizant

– este un remineralizant eficient, întrucât conține silicați de aluminiu, oxizi de aluminiu, fier, magneziu, oxizi alcalini, calciu, anhidridă titanică și oligoelemente

– revigorează celulele organismului, reîncărcându-le cu energie vitală.

MNP_2632

Produsele din gama Aslavital Mineralactiv au și numeroase beneficii cosmetice, tot datorită compoziției de argilă din Munții Pădurea Craiului. Astfel, acestea remineralizează și tonifiază tenul, regenerează celulele și stimulează procesele de reparare a tegumentelor, revitalizează metabolismul celular și absoarbe impuritățile, detoxifiind pielea. Este, de asemenea, un excelent ingredient antistres, antioxidant și antiradicalic.

Datorită compoziției de ingrediente active de ultimă generație: Cobiodefender-ul EMR, complexul Ferulan bogat în acid ferulic, sunt sigură că noua gamă Aslavital Mineralactiv de la Farmec este exact ce am nevoie pentru îngrijirea ta atentă și fără cusur, dragul meu ten.

Așadar, iată care va fi ritualul nostru, prin care îmi doresc să îți ofer cea mai bună îngrijire:

  • Te voi curăța cu Apa micelară cu argilă.
  • Pentru hidratare, detoxifiere și protejare împotriva stresului urban, ritualul nostru continuă cu Crema hidratantă antipoluare SPF 10.
  • Ne asigurăm că ținem ridurile departe încă o vreme, cu Elixirul antirid și antipoluare și apoi cu Crema netezire riduri, de noapte.
  • Tot ca parte a ritualului, vom folosi și Masca detoxifiantă cu cărbune.

Întrucât noua gamă Aslavital Mineralactiv este disponibilă în magazinele de brand Gerovital şi Farmec, în magazinul online farmec.ro, dar și în hypermarketuri, supermarketuri și magazinele de specialitate din țară, ne va fi ușor să găsim toate produsele de care avem nevoie pentru ritualul de îngrijire.

Te las cu bine, dragă ten.

A ta, cu drag!

 

 

Articolul a fost scris pentru cea de-a 21-a probă din cadrul competiției SuperBlog 2018.

Disclaimer: Pozele aparțin sponsorului Farmec.

Advertisements

9 thoughts on “În ciuda poluării, frumusețea are Farmec

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: