„Râurile din Londra” – Ben Aaronovitch

Înainte de a citi cartea, am încercat să îmi imaginez despre ce ar putea fi, doar bazându-mă pe titlu. Credeți-mă, nu știu cum stați voi la capitolul imaginație, dar eu nu am fost nici măcar pe aproape! „Râurile din Londra”, contrar așteptărilor mele, este o carte fantasy, dar una cu adevărat deosebită, care m-a fermecat de-a dreptul. Citisem și câteva păreri mai puțin pozitive, așadar am avut ceva emoții când am deschis prima oară cartea. Dar emoțiile au zburat după prima pagină, când mi-am dat seama că este o carte pe gustul meu.

Râurile din Londra îmbină de minune o acțiune cu detectivi cu o lume supranaturală, în care magia există și afectează viața cotidiană, obișnuită. În plus, elementul care m-a surprins cel mai mult a fost prezența râurilor din Londra – dar nu oricum, ci personificate. Da, da, exact cum ați văzut: personificate! Fiecare râu din Londra își are corespondentul în viața reală, în corpul unei persoane. Principalele personaje-râuri sunt Mama Tamisa și Tata Tamisa. Mama Tamisa are numeroase fiice, iar Tata Tamisa are fii.

Personajul principal este Peter Grant, un ofițer stagiar, care își dorește să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Planurile lui nu se potrivesc, însă, cu planurile superiorilor săi. Peter o are ca parteneră pe Lesley May. Totul începe într-o noapte, când un trup este găsit decapitat, în Covent Garden. În toiul investigației pentru crima produsă, Peter rămâne singur, în apropierea Bisericii Actorilor. La un moment-dat, un personaj își face apariția și îi povestește lui Peter că a văzut cum s-a petrecut întreaga scenă. Aparent, personajul este o fantomă și i se prezintă lui Peter sub numele de Nicholas Wallpenny.

„Era transparent, în felul în care hologramele din filme sunt transparente. Tridimensional, în mod sigur prezent acolo, în fața mea, și al dracului de transparent. Puteam vedea direct prin el, către cortul alb pe care echipa medico-legală îl ridicase ca să protejeze zona din jurul cadavrului.”

Peter urmează să fie mutat la Unitatea de Progresie a Investigațiilor, dar totul se schimbă, astfel că ajunge în subordinea Inspectorului Thomas Nightingale. În noul său rol, Peter are de-a face cu investigarea infracțiunilor care implică magia și tot ce ține de supranatural. Află de la Nightingale că magia și supranaturalul există și chiar începe pregătirea pentru a-i urma lui Nightingale, când va veni momentul. Conform spuselor Inspectorului, pregătirea pentru a stăpâni magia durează cel puțin zece ani.

„- Magia e ca muzica, a spus Nightingale. Fiecare o aude diferit. Termenul tehnic pe care îl folosim este forma, însă asta nu ajută cu nimic mai mult decât dacă l-aș denumi „ceva”, am dreptate?”

Din păcate, crima de la început nu rămâne singura, ci este urmată de altele, la fel de ciudate precum prima. Oameni aparent obișnuiți tind să recurgă la gesturi total neașteptate. După cum vor intui Peter și Nightingale, criminalii nu sunt altceva decât simpli oameni, dar care au mintea sechestrată de o forță malefică. Acum, tot ce rămâne de făcut este să descopere cine este acea forță și apoi, să încerce să pună capăt crimelor.

În urma investigațiilor – și a discuțiilor cu fantoma lui Nicholas Wallpenny –, cei doi ajung la concluzia că vinovatul în toată povestea este Henry Pyke, care transpune în realitate Tragica Comedie, sau Comica Tragedie a lui Punch și Judy. Henry Pyke este și el decedat de mult, astfel că Peter și Inspectorul Nightingale trebuie să găsească locul unde este îngropat.

Pe lângă investigația aceasta, cei doi se ocupă și de problema Râurilor din Londra. Mai precis, fiecare râu are o anumită zonă arondată și nu are voie să se amestece în treburile celorlalți. Însă Tata Tamisa este acuzat că încalcă teritoriul deținut de Mama Tamisa. Astfel, Peter este nevoit să găsească o soluție, pentru a împiedica o ceartă între cei doi.

„- Există o zeiță a râului, am conchis.

– Da – Mama Tamisa, a spus el răbdător. Și mai e și un zeu al râului – Tata Tamisa.

– Sunt rude?

– Nu, a zis. Și asta e parte a problemei.

– Sunt într-adevăr zei?

– Nu mi-aș face prea multe griji cu întrebările teologice, a spus Nightingale. Există, au putere și pot încălca Pacea Reginei – asta face să fie o treabă a poliției.”

Personajele reprezentând râurile, cât și râurile în sine, au un rol esențial în poveste, pe care îl veți descoperi citind cartea. De asemenea, veți descoperi dacă și cum reușesc cei doi să pună capăt regizării crimelor lui Henry Pyke.

Cartea este deosebit de complexă, cu magie, supranatural, râuri personificate, detectivi care investighează crime oribile și acțiune din plin. Este incredibil de urmărit firul narativ și de descoperit cine este personajul care trage toate sforile. M-a surprins în mod plăcut povestea și imaginația de care autorul a dat dovadă. Pe lângă toată povestea desprinsă din supranatural, cartea conține și numeroase detalii geografice, referitoare la râurile din Londra, astfel că este interesant de urmărit cum detaliile reale se leagă cu povestea imaginată.

Vă recomand cartea, mai ales dacă sunteți pasionați de fantasy. „Râurile din Londra” este prima carte a seriei Peter Grant.

Cartea „Râurile din Londra” de Ben Aaronovitch poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Herg Benet.

Advertisements

8 thoughts on “„Râurile din Londra” – Ben Aaronovitch

Add yours

  1. Am citit cu emoție recenzia ta, pentru că romanul ăsta fie îți place, fie nu, nu există cale de mijloc. M-am rugat să îți placă încă de când am deschis link-ul recenziei, pentru că iubesc și povestea în sine, și traducerea! ☺ Felicitări, minunat ai prezentat-o! 💖

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: