Hanoracul tău – Cristina Oțel – fragment, roman în lucru

Experimentul nu se încheie până ce Mihail nu spoiește pereții, întrucât viteza mixerului era prea mare sau până când nu scapă mult extract de vanilie în maglavaisul ciocolatiu, însă compoziția nu prezintă un potențial risc.

– Anastasia!

Nu intenționa a-mi oferi șansa de a răspunde. Imediat ce buzele mi se desprind, un fruct se regăește între ele.

– Verificam, minte el, ca nu cumva să fie otrăvite căpșunile.

Cât timp blatul stă la cuptor, Mihail își face un obicei din a mă hrăni cu diverse alimente, de la fructe până la batoane de cereale păstrate la frigider.

Mă simt bine; nu fericită sau exaltată, ci liniștită. Ca și cum aș sta întinsă pe o pajiște îndepărtată, una la capătul lumii ori mai departe, sub un cer palid, cu un soare dogoritor.

Iar decolorantul să-mi albească pielea. Să-mi incinereze oasele pentru că deasupra mea atârnă nori și ploaia e acidă.

Poate așa nu m-aș mai vedea ca pe un parazit lângă el.

Astea sunt vechile veleități; ambiții absurde, pentru că dacă pielea se depigmentează, creierul cu amintirile stocate nu o să fie brusc cuprins de Alzheimer.

– Nu mă asculți deloc, se plânge băiatul, termenul de spațiu personal complet necunoscut pentru el, stând înclinat înainte.

Chiar nu aveam nevoie să-i întrezăresc trăsăturile construtuite în manifestarea bosumflării, o toană a unui copil întru-un trup de tânăr.

– La ce te gândești?

La ce nu mă gândesc, oare?

E atât de aproape, că-i văd urma unei cicatrici pe una dintre tâmplele lui și sprâncenele începând să se unească a îngrijorare.

Scot pe gură adevărul ca o rafală de vânt venită de nicăieri.

– Am vrut să-l omor.

Aici se destramă pătura reconfortantă pe care-o strânsesem peste umerii noștri.

Nu mi-a tremurat vocea o clipită, dar lui îi dispare veselia, înlocuită de îndurerare; e atât de  vizibilă, încât am impulsul de a-l implora să nu mai sufere pentru mine. Mi-am pus pe tavă pornirea monstruoasă, iar el poate doar să fie cuprins de mâhnire.

– Știu că ți-ai dat seama până acum.

Am spus-o. Informația ajunsă la urechile lui îmi aruncă temerile pe culmi paroxice. Sunt mai mult decât inutilă, o decorațiune octogenară, ce intră în conflict cu secolul în care trăiește. Sunt un mic diavol șiret, pândind în umbra unei înfățisări firave.

Asta nu trebuia să se întâmple, adevărul să izbucnească fără ca măcar să-l încarcerez din nou.

Sunetul unui șuierat adânc se intercalează cu o jale gâtuită.

Plâng și nici măcar nu conștientizez că vederea mi-e încețoșată sau că sunt înlănțuită de el, iar podeaua ne devine sprijin.

Lamentarea vine pe nedrept și sunt cocoloșită de intervențiile lui duioase, asigurări șoptite, mâini mângâindu-mi creștetul și bătăile ritmate al unei inimi, ce ciocnește pieptul acestuia.

E prea mult. Gândurile-mi consumă stăpânirea. Buricele degetelor strecurate pe sub poalele puloverului întâlnesc coapsa, o suprafață întinsă; apoi rotunjimea unghiilor, un tăiș improvizat, necesar, dezmierdând fâșia de piele. Arsurii din plămâni îi pun o piedică. Aerul clocotit îl înghit.

Concentrată pe durerea fizică, încetez din a permite minții să preia controlul.

Carnea se despică puțin, nu îndeajuns cât să șteargă cu buretele concepțiile alambicate din capul meu, dar ameliorează.

Simt șanturile de-o parte și de alta a unghiilor și mă întreb unde mi-ar putea ajunge degetele, cât de departe, în interior, în ce și până unde.

Rezultatul se arată, îmbibat în flanel și nu sunt singura ce-l observă.

Cu numele meu răstit din gura lui, limpede și clar, mă trăznește.

N-am luat în considerare omul de lângă mine, dar ce importanță să mai aibă? Sunt veche și ponosită, lipsită de elemente surpriză. Acum mă cunoaște, nu trebuie să mai fie stupefiat.

Un prosop umed mi-e tamponat pe porțiunea agresată, zoaie de apă șiroiesc în josul piciorului, ambele mele membre slabe ca niște vreascuri numai bune de ars. În aceeași manieră precaută, mâna este curățată.

– Am vrut să-l omor.

Aparent nu sunt capabilă să formulez altceva. Nonșalanța se scurge din litere, odată ce repet oroarea.

– N-ai vrut asta, mă contrazice, tonul inflexibil.

Genunchii ni s-au lipit, ai mei dezgoliți, ai lui îmbrăcați de pantaloni negri, dar palmele șed într-o neorânduială, mânjite de o mânușă desprinsă din roșul aprins al sângelui vărsat.

– A fost o pornire, un impuls generat de furie și frică. Nu a existat o intenție premeditată.

Aproape că dinții mi se dezvelesc într-un hohot mustind a uluială. Aproape. El sună convins, chiar tranșant, de parcă îmi ascultă violența din gânduri.

– De când se petrece asta?

– Nu știu…

Acum, aflată în lumina reflectoarelor, programată pentru un interogatoriu de la care nu mă mai pot sustrage, nu am nicio străbatere recunoscând. Amorțeala, implementată prin unghiile păstrând o pojghiță stacojie, persistă.

– Anastasia.

E o nuanță fină între avertisment și amenințare, iar el alunecă spre a doua variantă.

– Nu-mi amintesc, sincer. După ce-a plecat mama, dar… atât…

– Ieri.

– A venit furios. Se putea și mai rău, bombăn răspunsul unei întrebări ce nu are nevoie să fie enunțată.

– Nu folosi perspectiva aceasta într-un mod nelalocul lui de optimist pentru a îndulci lucrurile. Că putea fi mai rău? Asta presupune cumva că momentan totul este bine?

– Nu, doar că…

– Ai avut parte de mai rău.

Instinctul nu-l înșală; deducția este corectă și nu reușesc să trec peste cât de ușor este să vorbesc despre; dar mai presus de asta este atitudinea lui. Nu întâlnesc surprinderea, șocul la aflarea acestor detalii. Sigur că vânătăile fuseseră o explicație mai mult decât revelatoare, însă insuficiente pentru a-i motiva deschiderea către condiția mea instabilă.

Dacă acceptarea realității față de altcineva nu este o povară așa mare cum îmi imaginam, admiterea față de el, într-un fel, este. Deoarece simultan cu pușeul de onestitate se instalează o nouă temere.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: