„Regina de cleștar” (Vol. 2 din seria Fiicele Lunii) – Bogdan Ispas

Primul volum al seriei Fiicele Lunii, „Atingerea”, m-a surprins printr-o poveste frumoasă, pe care am citit-o ca fermecată. Nici al doilea volum, „Regina de cleștar” nu s-a lăsat mai prejos. Dimpotrivă, autorul a demonstrat că are o măiestrie aparte în a crea povești fantastice și complexe. Dacă după primul volum nu prea îndrăzneam să spun multe, acum vă mărturisesc faptul că seria „Fiicele lunii” este una dintre favoritele mele, iar Bogdan Ispas a urcat, cu siguranță, în topul autorilor mei preferați.

„Regina de cleștar” continuă povestea ielelor, începută în primul volum. La finalul primului volum, Morgana a fost ucisă, puterile ei transferându-se Anei. Andrei dispare împreună cu ielele, crezând că a ucis-o pe Ana. În schimb, Ana își revine și rămâne acasă la Andrei, în Fortuna, unde are grijă de Miruna și încearcă să găsească o cale de a-l aduce înapoi pe Andrei. Cu noile puteri descoperite, Ana are nevoie de ajutor, pentru a învăța să le stăpânească. În acest sens, îi sunt alături Roza și Diana.

Ana are parte de o surpriză, în momentul în care în vizită vine Victoria, prietena ei. Îi povestește acesteia despre Andrei și i-l înfățișează, prin magie. Însă la conac nu este totul roz, mai ales atunci când apare Alexia, fosta logodnică a lui Andrei, iar Petru pare complet fermecat de ea. Ana nu îi crede povestea, astfel că investighează, iar aflarea adevărului despre Alexia o va șoca.

În paralel cu povestea Anei, descoperim și povestea Evei. Aceasta este fiica unui bogat om de afaceri, o fată care are tot ce își dorește și este obișnuită ca lumea să facă doar ce vrea ea. Singura suferință a Evei este pierderea bunicii, Vera, pe care a iubit-o. După înmormântarea bunicii, Eva decide să meargă în casa acesteia și să caute lada din pod, pentru care bunica s-a certat cu ea, și de care i-a interzis să se atingă.

Atunci când descoperă cufărul, Eva are parte de o surpriză: înăuntru, găsește o scrisoare de la bunica ei, în care îi explică despre rădăcinile familiei. Astfel, Eva află că provine dintr-o familie regală. Alături de scrisoare se află o casetă, despre care bunica îi povestește în scrisoare că a aparținut Sofiei, una dintre cei patru copii ai regelui Davos, conducătorul tărâmului Ercada. Aceasta îi spune Evei despre casetă că s-a transmis din generație în generație, descendenților de sânge, numiți Purtători. De asemenea, o avertizează pe Eva să nu deschidă caseta.

„Dintotdeauna, descendenții de sânge au fost nevoiți să aibă grijă ca obiectul să nu fie niciodată deschis. Și aceasta este singura veste bună. Doar un descendent poate deschide Caseta. Tu porți sângele Sofiei în vene. Ești unul dintre Purtători. Așa cum sunt și eu. Sub nicio formă, Eva, nu face lucrul acesta. Nu deschide Caseta! Altfel, lumea va deveni un coșmar. Păstrează secretul mai presus de orice. În onoarea mea, nu fi tu cea care dezlănțuie dezastrul.”

Prin diverse circumstanțe, pe care nu vi le dezvălui, atât Eva, cât și Victoria ajung la castelul ielelor, din pădure. Acolo, toate fetele sunt antrenate atât să învețe bunele maniere, cât și să lupte. Eva se împotrivește, la început, să se supună cerințelor ielelor și a conducătoarei lor, Ilena. Însă atunci când îl cunoaște pe Olimpiu, un orb care stă în castel, Eva își descoperă scopul și începe să învețe să își controleze puterile pe care le deține.

În mare parte a cărții, acțiunea se desfășoară în castelul ielelor și în pădurea care îl împrejmuiește. Astfel, reușim să aflăm multe despre iele, despre ritualul lor, despre cum îi controlează pe bărbați și multe altele. Descoperim că în castel nu locuiesc doar ielele și viitoarele iele, ci și bărbați. Iar printre aceștia este și Andrei. Liniștea castelului, a fetelor și a Ilenei este tulburată odată cu apariția Zmeoaicei Samca și a Mumei-Pădurii. Aflăm despre legătura dintre Zmeoaică și Ilena.

„Totul s-a schimbat în momentul în care regele Davos a pierdut lupta împotriva lui Caligula. Tărâmul zmeilor era singurul necucerit de tatăl lor. Însetat de dorința de a fi stăpân chiar și acolo unde nu a îndrăznit nimeni să calce, Davos a fost atât de nesăbuit încât să ignore avertismentele celorlalți. Nu a reușit altceva decât să piardă un număr mare de ostași și să se vadă îngenuncheat în fața zmeilor. Nevoit să capituleze, regele s-a întors acasă, dar nu cu mâinile goale. În ele căra povara pe care a fost nevoit să o facă. Una dintre fiicele lui trebuia să devină soția lui Caligula. Și de aici, întreaga familie a regelui s-a destrămat.”

Atunci când Victoria este răpită de către brehne, Eva pleacă, împreună cu Amalia și Sasha, în căutarea ei. Însă brehnele le atacă, iar Eva rămâne în urmă, rănită. Este salvată și îngrijită de către Tudor și Eliana, în timp ce ielele o cred moartă. Alături de ei, Eva învață să își controleze puterile și să se apere.

Când simte că vine momentul, Ana se infiltrează în castelul ielelor, sub forma unei fete care dorește protecția acestora. Însă scopul ei este acela de a-l salva pe Andrei din castel și de a se întoarce, împreună, acasă în Fortuna. Ana nu este singura care are un plan, ci și Ilena, iar de cealaltă parte, Zmeoaica și Muma-Pădurii, au și ele câte un plan: Ilena își dorește răzbunare, iar celelalte două își doresc să deschidă Caseta.

Privește în jur, apoi la timpul care a trecut. Acum aproape un an era doar Ana, o persoană fără culoare, fără strălucire în ochi și zâmbet pe buze, care avea nevoie disperată de un nou început. Iar acum, se află la kilometri înălțime, în turnul unui castel ascuns în pădurea deasă și aparent nemărginită. Într-un castel plin de iele, creaturi pe care le credea pură mitologie. Tărâmuri de mult uitate, mustind a magie, cucerite cu sudoare și vărsare de sânge.”

Cine va reuși să iasă învingător din acest război dintre lumi? Cum se va sfârși întregul conflict dintre iele și oameni, Ilena și Zmeoaică? Vă invit să descoperiți singuri, citind cartea.

Ce mi-a plăcut la această carte a fost nu numai povestea, care pare desprinsă din basme și transpusă în zilele noastre, ci și complexitatea. Cartea are numeroase personaje, fiecare dintre ele jucând un rol important în poveste. Autorul ne ajută să vedem evoluția personajelor, să descoperim modul în care diversele evenimente le schimbă.

În plus, povestea este construită atât de bine și de frumos, încât te determină să te întrebi dacă nu cumva personajele de basm există în realitate, printre noi, fără să ne dăm seama.

Mulțumesc, Bogdan, pentru cartea oferită!

Cartea „Regina de cleștar” de Bogdan Ispas poate fi achiziționată de pe Libris.

 

Advertisements

10 thoughts on “„Regina de cleștar” (Vol. 2 din seria Fiicele Lunii) – Bogdan Ispas

Add yours

  1. Ah! Curiozitatea asta! Cine m-a pus sa-ti citesc recenzia? Acum vreau si eu cele doua volume. De mica am adorat basmele(am papat pe paine basmele lui Ispirescu). Iar acum, tu ma tentezi cu Fiicele Lunii.
    Multumesc pentru recomandare, Eva!

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: