„Forțe ale Naturii. Mrejele Focului” – Daniela Faur

Dacă în carte este vorba despre Nativi, trebuie să vă spun că Daniela este Nativă într-ale cuvintelor și poveștilor fantastice. Deși mi-a spus Daniela că unii cititori au afirmat că volumul al doilea al seriei „Forțe ale Naturii” este chiar mai bun decât primul – „Moartea Vie”, recunosc că nu am crezut. Totuși, deși mi-a plăcut extrem de mult și primul volum, al doilea m-a impresionat maxim.

Daniela are un talent de a crea povești, descrieri și personaje, încât nu are cum să nu îl atragă pe cititor în mijlocul aventurii. Cine mă cunoaște deja măcar puțin, știe că nu prea sunt adepta cărților cu mult text lipsit de dialog. Ei bine, în cartea „Mrejele Focului”, nu m-a deranjat deloc dialogul puțin. Dimpotrivă, descrierile erau atât de interesante, încât mă captivau complet.

„Timpul nu vindecă răni, ci le adâncește, nu îți dă răgaz de gândire, ci îți amplifică stările de neliniște și disconfort. Nu este prietenul tău, oricât încerci să te minți. Mai degrabă este un călău al naibii de bine antrenat să-ți dea planurile peste cap. Nu-ți ia zilele, însă te torturează încet-încet, până simți că-ți pierzi mințile. Nu-ți aduce izbăvire, iertare sau dragostea pierdută înapoi. Momentele minunate care ai vrea să țină o veșnicie trec într-o clipită, pe când orele de suferință și suferință par a nu se mai termina. Timpul nu se oprește în loc, oricât ai implora pentru asta, și nici nu se scurge mai rapid când, pur și simplu, ai avea nevoie să o facă. Este un bun jucător: te joacă pe degete când crezi că îți este aliat și te aruncă în cruda realitate când poți să juri că mai ai puțin și ajungi la un deznodământ fericit.”

După evenimentele care au încheiat volumul întâi al seriei „Forțe ale Naturii”, regăsim familia reunită: Eric, Ema și Mona. După cinci ani în care Ema a fost dispărută, adaptarea la noțiunea de familie este destul de dificilă pentru toți trei. Iar Ema, deși fericită că și-a redobândit viața adevărată, nu poate să accepte ideea că a pierdut-o pe Maia, fiica-falsă.

„Întotdeauna crezuse că reîntregirea familiei i-ar aduce lui și Monei pacea sufletească și liniștea interioară de care nu mai avuseseră parte. Și iată că, la câteva zile de la întoarcerea Emei, orele de somn erau la fel de puține ca atunci când ea lipsise, iar cele în care stătea treaz, cu ochii ațintiți în tavan sau la ușă, se înmulțiseră și deveniseră mai apăsătoare.”

Fericirea familiei este însă zdruncinată la scurt timp după ce lucrurile par să intre în normal. Sara nu este deloc fericită de reîntoarcerea Emei în sânul familiei ei și își dorește să ducă planul la bun sfârșit.

Ritualul de Transformare al Monei, deși a fost întrerupt, a avut totuși succes. Astfel, Mona este primul Nativ care stăpânește două Elemente: Pământul și Focul. Însă este avertizată că este imposibil ca două Elemente să sălășluiască într-o singură persoană și, cel mai probabil, Focul îi va distruge Elementul Primordial: Pământul. Mona ține însă ascuns adevărul de familia ei, cât de mult poate.

„- Asta și sunt Elementele pentru noi: prieteni. Natura însăși, personificată. Sunt parte din noi și trebuie să le tratăm ca atare: cu iubire. Dragostea pentru Elementul primordial este ca iubirea de sine. Un Nativ și Elementul său se contopesc într-un întreg ce transcende simțurile lumii palpabile. Abilitățile vin odată cu acceptarea și iubirea naturii noastre. Devenim ființe multidimensionale, cu trup și spirit, cu o forță incredibilă.”

Printr-o coincidență bizară, Maia apare în fața Emei, astfel că Ema o ia acasă, unde familia este nevoită să o accepte ca fiind fiica ei. Dar Maia este o Furie, și nu una oarecare, ci aceea creată de Sara pentru a-i servi drept armă împotriva Emei. Dar a reușit Sara să o facă pe Maia propria armă, sau Maia are sentimente umane?

Și David păstrează un secret, și încă unul destul de grav: stăpânește și el Focul. Deși Iris îl sfătuiește să îi spună Monei despre Foc, până nu va fi prea târziu, David amână momentul. Iar atunci când Mona află despre puterea lui – și nu numai atât – se desparte de el.

Atunci când Mona fuge de David și de familia ei, îi reapare în vis bunica Maria. Aceasta îi dezvăluie câteva detalii din trecut, care o ajută pe Mona să descopere cine este Sara, cu adevărat. Ema o găsește pe Mona, într-un final, și împreună află care sunt intențiile reale ale Sarei și cum a influențat ea diverse momente din trecut. Însă pot să îl convingă pe Eric de adevăr? Vor reuși să pună capăt terorii create de Sara și să o învingă?

„Întâlnirea cu Sara îi trezise mari suspiciuni Emei. Putea să jure că femeia care se dăduse mereu drept mamă și bunică binevoitoare nu era altceva decât un pion în nenorocirea care se abătuse asupra familiei sale, în urmă cu cinci ani. Îi lipseau însă dovezile.”

Nu o să vă spun mai multe, deși povestea continuă cu mult mai multe detalii și evenimente, care mai de care mai interesante. Dar, știți voi, fără spoilere! În schimb, o să vă spun că mi-a plăcut foarte mult povestea în sine, personajele, ideea cărții, totul! Cartea este plină de suspans și acțiune, astfel că nu ai cum să te plictisești citind-o.

Iar pe lângă povestea în sine, Daniela a reușit să insereze câteva gânduri cu adevărat profunde, care mi-au atras atenția în mod special: unul despre ce înseamnă să fii mamă, iar celălalt, despre iubire.

34118428_10156663729199406_8105651543040065536_n33900379_10156663728999406_2576656146223857664_n

Vă recomand din suflet cartea „Mrejele Focului”, iar dacă nu ați citit încă primul volum, „Moartea Vie”, nu mai amânați!

Daniela, îți mulțumesc din suflet pentru carte și pentru experiența pe care mi-ai oferit-o pe măsură ce am parcurs paginile ei!

Cartea „Forțe ale Naturii. Mrejele Focului” de Daniela Faur poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Pavcon.

33714288_10156658671279406_327614496111591424_n

Advertisements

15 thoughts on “„Forțe ale Naturii. Mrejele Focului” – Daniela Faur

Add yours

  1. Pfaaa, m-ai lasat fara grai secunde bune. Cat de frumos ai surprins totul! Mie imi este foaaarte greu sa rezum volumul 2, am impresia ca orice as spune dau de gol pe cineva. Sunt informatii care strica surprizele primului volum. Dar asa e cu seriile, nu? Ma bucur ca ti-a placut si iti multumesc pentru impresiile tale 😍🤗

    Liked by 2 people

    1. Buna Marius. Nu, nu doar tu ai observat asta 🙂 Multa lume o face si din pacate se cam si sperie de aceasta ” eticheta”. Cartea mea, da, este fantasy. Majoritatea volumelor scoase de Editura Pavcon sunt scrieri SF si ei au momentan doar aceasta Colectie SF, chiar daca exista si volume fantasy. Se va face o departajare curand, deoarece cititorii sunt cam indusi in eroare. Multumesc de observatie! 🙂

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: