De vorbă cu Anca Zaharia

Bună, Anca! Îți mulțumesc pentru că ai acceptat să îmi răspunzi la întrebări.

Cu mare și mult drag, îmi place să-mi dau cu părerea, îmi dă iluzia că schimb lumea.

  1. Ți-ai dorit vreodată să devii autoare publicată, sau pur și simplu, s-a întâmplat?

S-a întâmplat, nu mi-am dorit niciodată, încă nu-mi doresc. Nu știu cum să explic asta, dar scopul nu a fost niciodată să public. Scopul meu e, poate, mult mai „meschin”: să fiu citită, înțeleasă, cumpărată. Deci asta înseamnă publicare, da, dar nu am avut niciodată disperarea aceasta pe care o văd la mulți (tineri în special), aceea de a publica și punct, de a-și vedea numele pe o copertă. Nu înțeleg nevoia asta, care seamănă întrucâtva cu cea de a-ți ști numele pus pe o diplomă, chit că diploma nu valorează nimic sau, poate, nici n-ai muncit pentru ea. Tocmai de asta mi se pare mai important ce și cum și cui transmiți. Nu să scrii orice bălărie, să-i tragi copertă și să-i spui carte, iar aici să se termine totul.

  1. Care consideri că sunt trei lucruri pozitive ale pieței de cărți din România?

Se scrie mult, se scrie bine, se fac și multe greșeli și se vede că se învață din ele. Îmi place teribil că sunt edituri care s-au dus înspre marketingul care educă, îmi place că s-au dus, cum spuneam mai devreme, dincolo de nevoia de a avea cărți și atât. Vor să-și formeze un public, mulți vor să-l educe, destul de mulți acceptă criticile sau părerile și le folosesc apoi constructiv, iar asta se vede în interacțiunea de pe platformele de socializare, în promoțiile „creative”, în inventivitatea postărilor de zi cu zi – și în privința asta e meritul unor tineri absolut pasionați și foarte, foarte muncitori (cum e Simona Stoica la Nemira și Ana Mănescu la Herg Benet, de exemplu).

  1. Dar trei lucruri negative?

Poate doar mentalitatea unor edituri blocate prin hârțogăraia anilor 90. Certitudinea aia comunistă că „eu am editură, eu am dreptate, chiar dacă nu cunosc bine limba română” sau, invers, „eu am editură, eu am dreptate, pentru că sunt un filosof indubitabil”. Or asta e periculos, să fii dispus să sari la beregata oricui vrea să îți prezinte și o altă față a lucrurilor. Doar atât, să ți-o prezinte, nici nu mai vorbim aici despre convins. Parțial negativ e că se publică „mizeriile” semi-analfabete cerute de public, dar, cum spuneam, e doar parțial negativ; dacă omul aia vrea, ce democrație ar mai fi să îi refuzi accesul și dreptul la siropoșenii și penibil aromat de trandafiri super-roșii? Alții ar mai zice că e rău că-s cărțile scumpe. Eu zic că nu-s scumpe deloc, zic că sunt salariile mici și că nu, soluția nu e să creștem taxele pentru unii ca să mărim ajutoarele sociale ale altora, domnule conducător unic!

  1. Care consideri că sunt cele mai mari obstacole care apar în calea celor care își doresc să devină autori?

Ego-ul, cel mai mare, primul și ultimul, absolutul, eternul. Frate, când avem impresia că am făcut ceva ok (în acest caz, că am scris o carte care nouă și mamelor noastre ne pare bună) parcă turbăm și nu mai vedem sfaturile și părerile celorlalți, nu ne mai pasă de specialiștii editurii la care trimitem manuscrisul – nenorociți de multe ori, dar care știu meserie, totuși, și care nu vor răul nimănui. Nu au ceva personal cu autorul, asta e printre cele mai mari aberații posibile. Ce să aibă Editura X cu scriitorul Yulescu din Ciucureii din Deal? Nimic. Sunt mai mari șansele să aibă ceva cu o carte proastă, și de cele mai multe ori singura „mișcare” pe care și-o permit acești oameni este aceea de a ajuta, de a da sfaturi, de a tăia și corecta, tăind astfel, din păcate, și din ego-ul de neatins al așa-zisului scriitor.

  1. Ce fel de coperte consideri că atrag cel mai bine cititorii?

Din păcate, cele low-quality, cele prost realizate, penibile chiar – asta dacă ne referim la niște bestsellers – dar nu la toate, pentru că Humanitas, Polirom, Max Blecher, Herg Benet, toate acestea și alte câteva au extrem, extrem de rar vreo copertă care să nu se încadreze în niște standarde extrem de ridicate. Dar la ele e deja vorba de un bun-gust care reflectă o anume cultură, o anume experiență. Sperăm că restul editurilor învață și ele, nu-i așa?

Sertarul cu ură.jpg

  1. În ce măsură consideri că recenziile au o influență asupra cititorilor?

Dacă n-aș fi fost librar timp de 3 ani, acum aș fi zis că în mare măsură. Realitatea e că, în anii mei de hălăduit cu disperare în ochi prin librărie, n-am întâlnit decât foarte rar (dar foarte, foarte rar) oameni care să ceară o carte și să-mi spună că au auzit sau au citit despre ea aici sau dincolo. Ori poate doar nu mi-au spus asta, nu știu, dar tot ce am auzit a fost: „vai, oh, Doamne-Dumnezeule, asta e cartea care mi-a zis vecina dă ea, o iau, acuma o iau, cică ei i-a schimbat veața! Jur, citiț-o și dumneavoastră, fata, că vecina ie om bun, nu minte!”.

  1. În opinia ta, cum trebuie să decurgă interacțiunea dintre autor și cititori?

Oh, bine ar fi să decurgă cum trebuie. Am făcut și eu, demult, dar impardonabil, greșeala de a crede că-s cea mai bună prietenă a unui scriitor doar pentru că eu, cititorul, aveam meritul extraordinar de a-i fi citit cartea. Și mi se pare de prost-gust să te bagi în viața personală a unui om care a scris. Dacă vorbim despre ce și cum a scris, dacă se întâmplă să găsim puncte comune în ceva, atunci e minunat. Dar de cele mai multe ori nu-i așa și e jenant să forțezi conversații pe care, din politețe și atât, scriitorul nu le poate pune capăt.

  1. Povestește-ne o întâmplare amuzantă pe care ai trăit-o de când ai publicat.

Amuzante nu prea am. Am triste și creepy chiar, dar alea se deduc din răspunsul la întrebarea precedentă.

  1. Cum și cât de mult pot rețelele de socializare să influențeze vânzările de carte?

Enorm pot. Și uneori parcă nici nu-i nevoie de texte cathcy și elaborate, ci doar investit mult pe elementele vizuale. Dacă omul vede de 100 de ori într-o lună, pe Facebook și Instagram, coperta cărții care apare peste câteva zile, atunci sunt șanse foarte mari să se agațe de titlul acela cu prima ocazie. Doar că, în acest caz, nu știu cât mai e despre carte în sine și mesajul ei. Dar se vinde bine, cui îi pasă ce faci cu ea acasă?

  1. De ce consideri că unele cărți nu se vând, deși sunt bune, iar altele au vânzări foarte mari, cu toate că poate nu sunt chiar atât de bune?

E datorită acestui lucru miraculos pe care nu mulți îl fac bine, marketingul. Din păcate și fericire deopotrivă, marketingul poate să-ți vândă o balegă drept ou lucitor de dragon și nici măcar să nu te mintă, ci doar să te facă să vezi lucrurile altfel, vina devenind mai mult a ta, a cumpărătorului. Nu-i un lucru rău, dar înseamnă, mai ales pentru mine, cititor detașat de „intrigile” vânzării de carte, că e nevoie ca editurile cu cărți excepționale să facă rost de oameni de marketing foarte buni.

Anca Zaharia.jpg

  1. Care este cea mai mare calitate a ta? Dar cel mai mare defect?

Calități am două, cred, defectele sunt nenumărate. Sunt foarte sinceră, dureros și enervant și inutil de sinceră – dar am auzit că asta ar fi calitate, chiar dacă am mai pierdut lucruri în viață din cauza asta. La naiba, am pierdut multe lucruri pentru că n-am modul „stop” când trebuie să zic ce cred despre ceva. Și mă iau foarte în serios când fac ceva în care cred, nu dorm, nu mănânc, vreau ca treaba aia să iasă excelent. Dar, la fel, asta vine și cu dezavantaje, că ești în mod cert luat de prost când ești atât de bun, când ai de dat dintr-un sac fără fund. Cel mai mare defect e lipsa de înțelegere pentru răutate și tot ce determină ea și tot ce o cauzează. Iar asta mă face și pe mine om foarte rău; nu cred că, dacă ai fost abuzat de mic, e musai să devii ultimul cretin care belește câini de vii, de exemplu, și-atunci îmi doresc foarte tare ca omul ăla să fie și el belit, la rândul lui, să fie ajutat să se vindece doar ca să fie belit iar și iar. Că am convingerea asta aiurea că ai alegeri de făcut și că, atunci când tocmai tu ai trăit lucruri nasoale și ajungi să faci ceva asemănător, mai bine mori și eliberezi un loc pe planetă. Alt defect e că am așteptări de la oameni. Și când ceva nu se întâmplă exact în limitele trasate de mintea mea, iar e grav. Sunt naivă. Sunt agresivă.

  1. Dacă ai putea alege o persoană reală, a cărei biografie să o scrii, care ar fi aceea?

Mi-ar plăcea să dau timpul înapoi, să mă nasc Jim Morrison și să-mi scriu autobiografia. Să mai dau încă o dată înapoi, să mă nasc Kurt Cobain și să fac la fel. Asemenea și pentru Bob Marley și Amy Winehouse. Pe de altă parte, dacă aș fi politician român contemporan, m-aș sinucide. Și atât, că n-aș ști să scriu.

  1. Dacă ai avea șansa ca o zi din viață să fii un personaj dintr-o carte, care ar fi acel personaj?

Jude din „O viață măruntă”, de asta: https://serialreaders.com/blog/o-viata-marunta/ 

  1. Obișnuiești să îți notezi ideile într-un carnețel sau telefon, sau le reții până reușești să le treci în calculator?

Foarte rar notez, când mi se aglomerează deja pagini întregi în cap. Altfel, dacă e vorba de 1-2 poezii, de o pagină de ceva anume, rețin fără să-mi propun neapărat. Stochez informația și o „descarc” pe foaie cu prima ocazie.

  1. Ne poți spune ceva despre eventualele tale proiecte în ceea ce privește scrisul?

Se pun și traducerile la calcul? Dacă da, e musai, absolut musai să vă spun că în curând apare traducerea cărții ”You” la Herg Benet, o carte în care un librar psihopat face niște chestii – unele foarte inteligente, altele foarte tâmpite. Și dacă am început cu asta, o menționez și pe cea tradusă înainte, „Știința fericirii” – apare în curând la editura Mix. Și din cauză că am tradus, n-am prea avut timp de altceva, dar am revenit la poezie și mă bucur să remarc, citindu-mi notițele, că am depășit etapa „Sertarul cu ură” și universul din ea. Cândva, în viitorul apropiat, încep munca la un volum de poezie pe care-l voi scrie prin corespondență, pe e-mail, alături de un fost coleg de facultate, Vlad Toma (cel care a scris pe coperta a IV-a a Sertarului și care tocmai a publicat „Synkronos” în regim propriu, o carte de poezii deloc cum te-ai aștepta). Romanul în care voiam să povestesc despre un restaurant distopic în care oamenii își vânează cina – tot oameni, dar săraci, cerșetori, prostituate – stagnează momentan.

Anca Z.jpg

Advertisements

4 thoughts on “De vorbă cu Anca Zaharia

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: