Mihaela Strenc – Raluca-Andreea Chiper

Hobby și timp liber

  1. Mare sau munte?

M.S.: Munte.

R.C.: Mare, dar nu îmi pare rău dacă în timpul verii ajung şi la munte. Mă duc acolo unde natura mă cheamă.

  1. Citit sau TV?

M.S.: Citit, desigur.

R.C.: Bineînţeles, citit. Deschid televizorul atât de rar încât soţul meu mi-a reproşat că acesta este un bibelou.

  1. Muzică veche sau nouă?

M.S.: Eu ascult muzică epică, o combinație între vechi și nou.

R.C.: Ambele, atâta timp cât versurile sunt de calitate şi atinge ceva sensibil acolo, în sufleţelul meu.

  1. Restaurant sau club?

M.S.: Restaurant.

R.C.: Restaurant. Sincer, niciodată nu am fost într-un club, nu ştiu cum este acolo, dar bine, pentru mine, nu are cum să fie pentru că iubesc liniştea şi antichitatea, aşa că, mai bine trimite-mă la un bal de prin 1800.

  1. Seriale sau filme?

M.S.: Filme.

R.C.: Am iubit la nebunie un serial când eram mică, Buffy, the vampire slayer. În rest, mai bine filme pentru că sunt nerăbdătoare să aflu sfârşitul.

 

Viața de autor

  1. Serie sau carte individuală?

M.S.: Prefer să scriu cărți individuale. Orașul îngerilor e o excepție.

R.C.: Şi una şi alta. Depinde de imaginaţie. Eu am şi serie, am şi individuală, iar acum urmează din nou serie, doar că personajele şi întâmplările nu au legătură între ele. Iar de citit, la fel, şi una şi alta.

  1. Vă place să interacționați cu cititorii?

M.S.: Îmi place, când am timp.

R.C.: În limita posibilităţilor, da. Încerc să îmi fac timp şi pentru ei, să le răspund la întrebări, să aflu câte puţin despre ei. La fel se întâmplă şi cu autorii. Chiar dacă nu le vorbesc, pentru că de multe ori nu ştiu ce să le spun, caut informaţii despre ei, imagini cu ei, citate din cărţile lor, aprecieri şi critici.

  1. Sunt platformele de socializare bune pentru promovare?

M.S.: Cred că sunt o modalitate de promovare ieftină și accesibilă.

R.C.: Sunt. Chiar şi clasicii se promovau prin diverse cenacluri, ziare şi reviste. Ei doar aşa ceva aveau, noi ne bucurăm de mult mai multe lucruri în plus, dar nu şi de cenacluri. Acestea sunt din ce în ce mai rare.

  1. Recenzii scrise sau video?

M.S.: Ambele.

R.C.: Scrise. Îmi place să savurez cuvintele. Gesturile îmi cam distrag atenţia şi tind să le urmăresc prea mult.

  1. Personaj principal feminin sau masculin?

M.S.: Cu toate ca am multe personaje principale feminine, prefer personajele masculine.

R.C.: Feminin. Dar am rămas plăcut surprinsă şi când am dat de cel masculin.

 

Preferințe de cititor

  1. Ebook sau carte tipărită?

M.S.: Cartea tipărită, deși îmi place să citesc și ebookuri. Având în vedere că nu mai am unde să-mi depozitez cărțile, un kindle e binevenit J

R.C.: Bineînţeles, carte tipărită. Simt că am făcut un pact cu însăşi copacul într-o altă viaţă şi din păcate, nu pot rupe legământul acesta.

  1. Librărie fizică sau online?

M.S.: Ambele. În librăriile fizice mă duc să mă plimb și să răsfoiesc cărțile. Dacă găsesc ceva ce-mi place, intru pe internet să comand. Librăriile online oferă reduceri și, în general, au prețuri mai mici decât cele fizice.

R.C.: Librărie fizică. Parcă aş pătrunde în grădina secretă, aşa de bine mă simt acolo. Dar pentru comoditate, când se poate, e bună şi cea online.

  1. Serii sau cărți individuale?

M.S.: Nu-mi place să citesc serii neterminate. Între timp, până apare volumul următor, uit despre ce era vorba în volumele anterioare.

R.C.: Orice, carte să fie.

  1. Gen preferat?

M.S.: Fantasy si SF.

R.C.: Fantasy.

  1. Clasici sau contemporani?

M.S.: Nu am preferințe. Dacă scriu bine, îmi plac toți.

R.C.: Hahahaha! În ultima perioadă contemporani. Asta i-o datorez editoarei mele Theo Anghel. Dar simt cum Cezar Petrescu plânge şi mă imploră într-un ungher din bibliotecă să nu îl uit, să îl recitesc. Pentru liniştea mea sufletească, clasicii români rămân cei mai adoraţi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: