„Proiectul Zero” – Lavinia Călina

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

„Proiectul Zero” – Lavinia Călina

 

Cei care ați citit deja „Zona Zero”, de Lavinia Călina, aveți o idee generală despre ce sunt paraziții care au luat cu asalt România. Ei bine, dacă în cartea „Zona Zero” am luat parte la o luptă pentru supraviețuire, acum este timpul să aflăm de la ce a pornit toată tragedia cauzată de paraziți. Și aflăm asta în „Proiectul Zero”, care este încă una dintre cărțile care te pune pe jar, te transpune într-o lume paralelă, în care fiecare își cunoaște propriile interese și ar face orice pentru a-și atinge scopul.

„Un moment, ochii ei deveniră triști. Ura să vorbească despre asta, dar știa că dacă nu o va face, cei doi nu o vor lăsa să plece. Iar dacă o omorau, nu și-ar mai fi putut continua planul. Așa că strânse din dinți și continuă.”

Pharma Zet este o companie de mare renume pe piața de medicamente din România. Dar nu numai că produce medicamente menite să vindece unele dintre cele mai grave boli, ci deține și clinici în care pot fi tratate persoanele care suferă de boli precum cancerul. Dar oare chiar aceasta este menirea marii companii – aceea de a salva oamenii, de a ajuta populația? Ei bine, așa cum probabil știți, în lumea conducătorilor, nimic nu este ceea ce pare a fi. Așadar, Pharma Zet nu este decât o companie care își vede propriile interese, care încearcă să obțină profit și recunoaștere prin cele mai greșite căi existente.

Departe de ochii lumii, Pharma Zet conduce cercetări care să ducă la obținerea unui produs care pune în funcțiune celulele moarte. Și cum cinstea și onoarea sunt pe primul plan, cel puțin de fațadă, nu fac teste pe oameni… cel puțin nu pe oameni vii și nu până la un moment dat. Dar ca să fie totul ascuns, este nevoie de oameni loiali, pregătiți să țină orice secret, să nu dezvăluie nimănui nimic legat de companie și de ceea ce se întâmplă în laboratorul de cercetare.

„Substanța pe care am injectat-o într-un țesut mort conține de fapt un virus puternic. Un virus ale cărui atribute genetice au fost modificate în laborator de experții noștri. Datorită lui putem reanima celulele moarte.”

Iar pentru păstrarea secretelor, dar și pentru bunul mers al cercetării, este nevoie de o echipă de securitate. Adrian, care este divorțat și locuiește cu sora sa și cele două fete ale ei, are nevoie urgentă de un loc de muncă. Deși la început este tentat să refuze acest job, împrejurările îl forțează să accepte. Ba chiar mai mult, se implică total în munca lui și devine cât se poate de loial șefului său, Roman.

Încă de când se prezintă Adrian la interviul pentru job, o cunoaștem pe Nadia, secretara și amanta șefului. În aparență, o scorpie lipsită de suflet, incapabilă de sentimente. Dar oare chiar așa este? Sau Nadia este încă una dintre persoanele care se ascunde sub o identitate și o personalitate falsă, pentru a-și atinge obiectivul?

„Pentru prima dată de când o cunoscuse, Adrian simți că acela era primul și ultimul zâmbet sincer ce avea să-l vadă pe fața ei.”

Datorită comportamentului ei, Adrian o detestă pe Nadia. Dar în urma întâmplărilor de ultim moment din cadrul laboratorului secret, toate se întorc pe dos. Astfel, se pare că persoanele în care și-a pus încrederea se dovedesc a fi cu totul altcineva decât păreau inițial, iar persoana pe care o ura cel mai mult din cadrul companiei se dovedește a fi singura salvare. Așa cum îi dictează instinctul, Nadia pare a fi singura care are răspunsurile, și singura care are o șansă de a-i salva pe cei rămași vii în urma răspândirii virusului în întreg laboratorul. Dar oare este posibilă o alianță între Adrian și Nadia, după toate câte s-au întâmplat între ei?

„- Aș vrea să spun că dacă ar fi să murim, a fost o onoare să lupt alături de tine, dar adevărul e că… nu prea te plac, îi spuse, apoi luă pistolul și trase în primul parazit ce-i ieși în cale.”

Ce a dus la declanșarea haosului? Cine e de vină pentru tot? Cine este Nadia în realitate? Va scăpa cineva din laboratorul infestat cu virusul producător de paraziți? Răspunsurile la toate aceste întrebări le veți găsi pe măsură ce citiți cartea.

Încă o dată, stilul Laviniei m-a surprins și m-a încântat. Deși am spus de la început că acest gen de cărți nu sunt tocmai pe lista preferințelor mele, Lavinia este una dintre autoarele care reușește cu succes să mă scoată din zona de confort literar și să-mi ofere o lectură captivantă. Încă o dată, mă declar fermecată de stilul ei de scriere, precum și de povestea descrisă cu măiestrie.

Cartea „Proiectul Zero”, de Lavinia Călina, poate fi cumpărată direct de pe site-ul Editurii Librex Publishing.

To pe site-ul librariei, gasiti si seria Proiectul Zero la un pret special.

Advertisements

4 thoughts on “„Proiectul Zero” – Lavinia Călina

Add yours

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: