„Doamna umbrelor” – Mihaela Strenc (Cartea a treia a seriei Orașul Îngerilor)

P5050533.JPG

„Doamna umbrelor” – Mihaela Strenc (Cartea a treia a seriei Orașul Îngerilor)

 

Deși primele două volume ale seriei „Orașul Îngerilor” („Îngerul întunecat”, „Valentina”) mi-au plăcut, al treilea volum chiar m-a surprins într-un mod pozitiv. Se simte o îmbunătățire a stilului, din toate punctele de vedere. Acțiunea este mai alertă, mai intensă, și povestea mai interesantă, exact așa cum mă așteptam de la o serie despre Veghetori și Strigoi.

Cele două cupluri principale din primele volume ale seriei – Ana și Iustin, Valentina și Gabriel – sunt deja părinți ai unor adolescenți. Valentin este fiul Anei și a lui Iustin, dar deși are deja nouăsprezece ani, încă nu s-a trezit, adică nu este Veghetor. Gabriela este fiica Valentinei și a lui Gabriel, dar este și Veghetoare. Deși cele două cupluri speră să își vadă copiii formând un cuplu și căsătorindu-se, acest lucru nu este posibil din cauză că Valentin nu este Veghetor.

„Ana, de astă dată, demonstra că avea mai mult fler decât Iustin. Femeile îi puneau adesea niște întrebări atât de bine țintite, că mai că-i venea a crede că-i citeau gândurile. Iar mamele erau de zece ori mai viclene, spionii ruși puteau primi lecții de la ele.”

Totuși, cei doi sunt logodiți – cel puțin în aparență. Însă Valentin este exact opusul băiatului cuminte și înțelept, care se arată a fi în preajma familiei. În realitate, Valentin și Gabriela sunt doar prieteni foarte buni, Valentin este rebel, iar Gabriela, care ține la el, îl acoperă.

„Domnul Elian, care se pricepea să îi citească pe necunoscuți atât de bine, nu-și cunoștea propriul fiu. Când venea vorba de Valentin, nu mai asculta de rațiune și se lăsa manipulat bucuros, iar spiridușul acela rău, cu față angelică, exploata fără regrete slăbiciunile tatălui său.”

Însă când Valentin întrece măsura, Gabriela consideră că a sosit momentul să le spună adevărul părinților. Pe de cealaltă parte, Valentin, care nu pare să poată fi stăpânit și își face de cap cu toate femeile care îi ies în cale, se îndrăgostește iremediabil de o fată pe care o vede în stație.

„Autobuzul veni, iar fata se așeză pe un scaun, în aceeași poziție înțepată. Valentin rămase în picioare, uitându-se cu jind la ea. Corpul ei răspândea un parfum primăvăratic, de flori, iar stofa groasă nu reușea să-i ascundă formele rotunde la care el râvnea.”

Ema este o fată simplă, demodată, provenită dintr-o familie divorțată. Viața nu este deloc îngăduitoare cu ea, întrucât trăiește cu mama și cu mătușa ei, care îi impun reguli drastice. Chiar și așa, între ea și Valentin se înfiripă o relație. De-a lungul timpului, cei doi trec prin diverse încercări, iar relația lor este destrămată din cauza trecutului tumultuos al băiatului. Însă și Ema are un secret, încă din copilărie: este vizitată de un strigoi – nimeni alta decât Diana.

„Și acum stăteau față în față. De aceea o iubise tatăl lui așa de mult pe femeia asta, pentru că nimeni, niciun Veghetor, n-avea capacitatea de a-ți răsturna realitatea astfel. Ea era Dea, zeița pentru care imposibilul se transforma în posibil, cea care îi arătase universul care dormea.”

Cum va influența apariția Dianei viețile celor din jur? Are vreo șansă relația dintre Ema și Valentin? Ei bine, o să vă las pe voi să descoperiți intrigile și răsturnările de situație din această carte.

Mulțumesc Editurii Quantum Publishers pentru exemplarul oferit pentru recenzie.

Cartea „Doamna umbrelor”, de Mihaela Strenc poate fi cumpărată de pe site-ul editurii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s