„Bariere de fum” – Monica Ramirez

P2270505.JPG

„Bariere de fum” – Monica Ramirez

 

Nu mai este deja o noutate faptul că seria Alina Marinescu m-a fermecat. Și, cu riscul de a mă repeta, voi spune că fiecare volum este tot mai intens, mai interesant, mai plin de suspans. „Bariere de fum”, cel de-al patrulea volum al seriei, m-a ținut captivă într-o lume plină de minciuni, trădare și răutate.

Deși acțiunea este una intensă în toate volumele, acesta m-a luat prin surprindere. Dacă în primele trei volume („Asasin la feminin”, „Identități secrete”, „Balanța puterii”), personajele sunt prezentate în timp ce iau parte la diverse misiuni, de data aceasta, povestea continuă cu o misiune de proporții, una dintre cele mai dificile și mai importante misiuni de până acum.

„Exact ăsta e motivul pentru care „super-soldații” sunt trimiși în misiuni delicate. Dacă lucrurile merg prost, ceea ce e întotdeauna posibil, suntem cu toții anonimi, dispensabili și putem fi renegați cu ușurință, din moment ce nu suntem decât fantome. (…)

Profilul misiunii e unul standard și suficient de simplu, excepție făcând ordinul de a-l prinde pe Bashir Al-Fadhee fără să-l atingem cu un deget. Tipul nu trebuie să fie doar viu, ci și întreg și nevătămat.”

Misiunea are ca scop final prinderea unui important lider Al-Quaeda, însă până vom afla care va fi finalul acestei misiuni, suntem alături de Alina, Marius și… Alex, care au de înfruntat inamicii. Însă așa cum vom descoperi în această carte, nu doar organizațiile guvernamentale își cunosc adversarii, ci și cei din organizația Al-Quaeda par să știe cu cine au de a face. Astfel, scopul acestora devine acela de a o captura pe Alina.

Pe parcursul acestei cărți, avem parte de trăiri intense, în special în momentele în care suntem părtași la torturile aplicate Alinei. Descrierile precise și detaliate ne ajută să ne imaginăm cadrul în care au loc diversele evenimente. Ne putem imagina cu ușurință locurile, persoanele, dar și trăirile personajelor.

„Privesc absentă fluxul continuu de trecători de pe trotuare. Unii dintre ei se grăbesc către locul de muncă, alții se plimbă agale, dar cu toții sunt liberi să aleagă ce vor să facă cu viața lor. un fragment de melodie evadează pe fereastra unei mașini, o farfurie se sparge undeva într-o bucătărie, cineva înjură cu foc. Viața continuă netulburată peste tot în jurul meu și asta mă face să mă simt cumva foarte singură.”

Aventurile prin care trece Alina ne pun în fața unei realități crunte: în lumea lor, nimeni și nimic nu este ceea ce pare a fi. Este de dorit să nu aibă încredere în nimeni, fiindcă oricine se poate dovedi un trădător. Dar care este certitudinea că o persoană care își trădează partenerii, nu îi va trăda și pe cei pe care pare să îi ajute? Ei bine, nu există o astfel de certitudine. În această lume a spionilor, traficanților și teroriștilor, fiecare joacă după propriile reguli, pentru propriile interese.

„Are o privire bântuită pe care o cunosc prea bine. Am văzut-o în ochii mei de fiecare dată când a trebuit să ucid. Știu ce simți și cunosc prețul pe care-l plătești. Toate calitățile care te definesc ca om, sinceritatea, mila, empatia, iubirea, până și frica, toate dispar. Te simți ca și cum ai fi mort și într-un fel chiar ești; o parte din tine e moartă și nu se va mai întoarce niciodată.”

Însă pe lângă misiunea în sine, care o poartă pe Alina prin locuri de coșmar, suntem martorii reîntoarcerii lui Alex în cadrul Elite, și desigur, în viața Alinei. Însă timpul i-a oferit acesteia șansa de a trece peste suferința cauzată de pierderea bărbatului iubit, aducându-i în cale o nouă iubire, care pare mai promițătoare și cu mai multe șanse de reușită: Marius. Așadar, ce va face Alina, odată ce Alex revine în decor? Pe care dintre cei doi îl va alege? Ei bine, nu o să vă spun, vă las pe voi să descoperiți care este decizia ei.

„În mod normal, suntem instruiți în arta de a ucide, dar eu am fost antrenată pentru mai mult. Într-o altă viață aș fi dat înapoi, dezgustată în fața unei astfel de oferte, dar pe atunci eram încă Alina Marinescu. Nu trebuia să-mi asum o nouă identitate în fiecare lună. Alex Therein era încă în viață… mentorul meu, prietenul meu, iubitul meu, fundația întregii mele distrugeri. M-a transformat în copia lui perfectă: o fantomă căreia moartea i se pare mult prea ușoară.”

Alături de acțiunea plină de suspans și încărcată de emoții, luăm parte și la evenimente plăcute, care o ajută pe Alina să simtă, măcar pentru un timp scurt, că are șansa unei vieți normale. Suntem martorii unei iubiri împărtășite, care este pregătită să facă față oricărei încercări sau greutăți. Dar oare va avea această poveste de iubire un final fericit, sau statutul lor de agenți îi va împiedica să fie fericiți împreună?

Vă recomand din tot sufletul să citiți nu doar cartea „Bariere de fum”, ci întreaga serie Alina Marinescu.

Îi mulțumesc autoarei pentru că mi-a oferit seria.

Cartea „Bariere de fum”, de Monica Ramirez poate fi cumpărată de pe site-ul Editurii Librex. Tot pe acest site, găsiți și seria completă.

 

Advertisements

10 thoughts on “„Bariere de fum” – Monica Ramirez

Add yours

    1. Am incercat sa nu prea dau spoilere, sper ca am reusit. Nu imi place sa dau spoilere, dar trebuia sa povestesc putin despre carte. 😉

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: