„Înger și Demon. Începuturi” – Marius Teodor Ungureanu

P2220496.JPG

„Înger și Demon. Începuturi” – Marius Teodor Ungureanu

 

Într-o zi, am văzut întâmplător pe Facebook această carte, la care m-au atras, în mod inevitabil și atât de subiectiv, coperta și titlul. Nici nu am stat prea mult pe gânduri, și am luat legătura cu autorul, ca să cumpăr cartea. Mă bucur că am făcut-o. Curioasă din cale-afară, a fost prima la citit, imediat ce am primit-o.

„Înger și demon. Începuturi” este cartea de debut a domnului Marius Teodor Ungureanu. Însă ceea ce pot să spun este că autorul are potențial în crearea unor lumi și personaje cu adevărat fantastice. Pe lângă capacitatea de a contura cu măiestrie o lume nevăzută, m-a frapat și sensibilitatea pe care o simțeam în cuvinte, descrieri și dialoguri, în timpul lecturării acestui roman.

Să vă povestesc puțin despre ce este vorba, însă evit să vă ofer prea multe detalii, deoarece frumusețea lecturii constă în descoperirea pe cont propriu a poveștii care se ascunde între coperțile alese cu grijă. Povestea începe cu Marius, un adolescent simplu și timid, care provine dintr-o familie cu probleme: mama bolnavă, în stadiu final, și tatăl alcoolic. Visele ciudate încep să pună stăpânire pe Marius, moment în care află adevărul despre cine este el, de fapt, și anume, Arhanghelul Rafael.

„Dormisem mult de tot. Când am privit ceasul era ora șapte seara. Am închis ușa și m-am întors în bucătărie cu gândul la ce am visat. Era o nebunie totală. „Înseamnă că îmi amintesc”, m-am gândit. Într-un fel eram bucuros că am reușit în mare parte să îmi aduc aminte acea viață și așa de repede. Însă, pe de altă parte, îmi era teamă de acest nou început.

– Eu, Arhanghel? m-am întrebat cu voce tare.”

Cu timpul, Arhanghelul Rafael, alături de iubita sa Ala, care este Demon, sunt nevoiți să apere atât iubirea lor, cât și Pământul și Raiul. Forțele rele ale Iadului încearcă să pună stăpânire peste tot ceea ce există, iar Arhanghelul Rafael este singurul care poate împiedica acest lucru. Însă nimic nu este ușor în Lume, care cuprinde Raiul, Iadul, Purgatoriul și Pământul. Iar pentru a face față încercărilor, și pentru a apăra Fortăreața, este nevoie de ajutorul Îngerilor și a altor creaturi.

Autorul descrie cu măiestrie personajele și locurile. Descrierile mi s-au părut frumoase, deloc plictisitoare, ba chiar dimpotrivă. Parcă fiecare descriere și-a atins cu succes scopul, și anume acela de a forma o imagine cât mai clară în fața cititorului. De asemenea, mi-a plăcut modul în care este descrisă lupta dintre Bine și Rău. Sunt descrise creaturile implicate în luptă, și sunt date explicații despre armele folosite. Totul este descris în detaliu, astfel încât cititorul poate cu ușurință să își imagineze scena de luptă.

„În fața mea era un tablou pe care mi-l puteam imagina doar în cele mai terifiante coșmaruri. Casele, pădurea neatinsă de nicio ființă, poiana verde, plină de flori, munții din depărtare, majoritatea erau arse. Mai ieșea fum din ceea ce era odată verde și plin de viață. Cenușa înlocuia iarba de pe aceste meleaguri unde până acum domnea fericirea, bucuria și iubirea. Până și apa de la poalele Fortăreței se tulbură.”

Dar cum se poate sfârși o luptă între creaturile Binelui, și cele ale Răului? Și cum este privită iubirea dintre un Înger și un Demon? Are aceasta șanse de reușită? Multe alte întrebări își așteaptă răspunsul în această carte.

Alături de povestea în sine, mi-a plăcut și faptul că autorul a încercat să construiască o poveste și o lume cât mai credibile. Spun asta pentru că a introdus și un limbaj specific creaturilor de pe lumea cealaltă, și anume, limba enochiană.

„Mi-am îndreptat brațul cu inelul spre el și am rostit o frază în limba enochiană.

– Uruntalunfamnagisavau, ungonvehgon, unvehvautal galgraph vaugraphon malsurgraphvehum, vaudrum urmedveh gondrum gonungal gisagon famorth vauun galun. (Lamashtu, aici, acum de vei pleca, un loc în Iad ți se va da), apoi am lăsat brațul în jos.”

De asemenea, pentru a-l ajuta pe cititor, a introdus la finalul cărții un glosar cu semnificații, în care apar menționate diversele nume ale personajelor, creaturilor, locurilor, plantelor și armelor.

Acum, tot ce rămâne este să descoperiți și voi povestea iubirii dintre un Înger și un Demon. Cât despre mine, aștept cu nerăbdare continuarea.

Singurul minus pe care l-am găsit la această carte este lipsa unei editări profesionale, lucru care se observă pe alocuri, pe parcursul cărții.

Cartea poate fi achiziționată, luând legătura direct cu autorul, pe pagina personală de Facebook a acestuia: Marius Ungureanu.

Advertisements

7 Comments Add yours

  1. Geo says:

    Pare o carte tare interesantă, care sigur ar fi pe gustul meu! Mulțumesc! Chiar eram tare curioasa in privința cărții!

    Liked by 2 people

    1. evaancutahamza says:

      Geo, cred ca ti-ar placea cartea. Este chiar interesanta.

      Liked by 1 person

  2. Nu stiu ce sa zic. Momentan nu ma atrage in mod deosebit.

    Liked by 2 people

    1. evaancutahamza says:

      Vei decide cu timpul.

      Liked by 1 person

  3. VeRo Nica says:

    Si la mine va ajunge curând

    Liked by 1 person

    1. evaancutahamza says:

      Sper sa iti placa, Vero. Astept parerea ta, dupa ce o vei citi.

      Like

  4. Anonymous says:

    mulțumesc pentru comentarii, cei care o citesc sigur nu vor fi dezamăgiți

    Liked by 2 people

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s