„Cercurile mistice” – Nicoleta Tudor

Cercurile mistice - Nicoleta Tudor.jpg

„Cercurile mistice” – Nicoleta Tudor

 

În momentul în care am aflat despre subiectul cărții „Cercurile mistice”, scrisă de Nicoleta Tudor, am afirmat că îmi doresc să citesc această carte. Doar ideea în sine că povestea este bazată pe magie, vrăjitoare, șatre de țigani, blesteme și creaturi mistice, și deja îmi plăcea cum sună. Și nu m-am înșelat: cartea este una deosebit de frumoasă.

Scrisă într-un stil lejer, ușor de citit la orice vârstă, „Cercurile mistice” spune povestea a doi tineri, pe care destinul îi aduce împreună. Întâlnirea lor nu este deloc una întâmplătoare, ci ei doi au de împlinit o misiune împreună. Și nu este deloc una ușoară, întrucât cei doi trebuie să își descopere harurile și să lupte împreună, pentru a dezlega un blestem vechi de aproximativ o sută de ani.

„-M-am simțit minunat Maria. Tu crezi în întâlniri carmice?

– Cred în ce nici nu ți-ai închipui tu, i-am răspuns ușor surprinsă de replica lui.

– Atunci, ești de acord cu mine că noi trebuia să ne întâlnim. Nu știu, în momentul în care te-am văzut am simțit cum universul meu se contorsionează pentru a se contopi cu al tău. Am simțit că te-am așteptat toată viața.”

Maria și Matei află că sunt urmașii unor vrăjitoare și a unor țigani din Ardeal. Sofia, stră-străbunica Mariei, a fost o vrăjitoare deosebit de puternică, însă s-a dedicat magiei negre. Nici măcar iubirea pe care aceasta i-o purta lui Răducanu, bulibașa șatrei de țigani care stătea la marginea satului, nu a reușit să o înduplece, și să o determine să se alăture binelui. Cu toate că și Răducanu o iubea, și a încercat să o atragă de partea lui, Sofia nu a renunțat la magia neagră. Din această cauză, cei doi s-au separat, alegând fiecare calea sa în viață.

Acest lucru însă nu a fost pe placul Sofiei. Iar sentimentele ei s-au declanșat în momentul în care Elvira, fiica ei, s-a îndrăgostit de Iani, fiul lui Răducanu. În momentul în care a descoperit că Elvira este însărcinată cu Iani, a plănuit căsătoria acesteia cu un băiat din sat, și i-a trimis departe, să locuiască la sute de kilometri distanță. Însă nici șatra nu scapă nepedepsită pentru relația dintre cei doi tineri, astfel că Sofia aruncă asupra țiganilor un blestem, care îi transformă în umbre.

„Așa cum praful negru este atras de pământ,

Și norii de pe cer

Se plimbă duși de vânt,

Și cum se stinge focul încet încet în vatră,

Așa ducă-se în umbre

Toți țiganii din șatră.

Să bântuie pământul și nimeni să nu-i simtă,

Să își dorească moartea

Dar ea să nu-i atingă.

Să-i scape de blestem vlăstar din a mea viță

Și vlăstar din neamul lor,

Până la a treia spiță.

Blestem această șatră cu sânge și mânie

Pe soare să dispară

În umbre de stafie.”

Blestemul nu poate fi desfăcut decât de urmașii de a treia spiță, atât din partea Elvirei, cât și din partea lui Iani.

„Când ne-am apropiat, am cerut băiatului să oprească și am alergat la corturi. Am intrat în fiecare cort și nu era nimeni. Nu-mi venea să cred, corturile erau ale șatrei, le-am recunoscut. Dar unde erau țiganii?”

Maria și Matei descoperă la o vârstă fragedă că sunt urmașii Elvirei și a lui Iani. Fiecare dintre ei posedă diverse puteri, și amândoi au moștenit de la străbunii lor câte un lănțișor din aur, cu un medalion, reprezentând cele trei cercuri care formează cercurile mistice. Deși separați cei doi sunt vulnerabili, împreună devin invincibili. Iar datoria lor este să o învingă pe malefica Sofia, și să elibereze șatra de țigani de sub blestemul acesteia.

Mă opresc aici din povestit, întrucât îmi doresc să descoperiți voi toate încercările la care cei doi adolescenți sunt supuși. Tot ce vă mai spun este că veți descoperi o poveste încântătoare, care vă va ține cu sufletul la gură. Veți avea ocazia să descoperiți adevărate povești de iubire, întâmplări din sfera irealului, precum și creaturi mistice. Nu lipsesc nici vrăjile, blestemele, și cântece/poezii minunate.

„Chemăm cele patru elemente ale naturii:

Focul – pentru a îndepărta tot ce este necurat;

Aerul – pentru a apăra ce este de apărat;

Apa – pentru a face dreptate;

Pământul – pentru stabilitate;

Apărați locul acesta pe vecie;

Și cum dorim noi, așa să fie.”

 

„La gât mi-am pus medalionul primit de la Toader cu o zi înainte, astfel am închis trecutul și l-am înlocuit cu prezentul. Va trebui să o iau de la capăt, să învăț să am încredere în Toader și poate am să reușesc să-l iubesc așa cum merită. Când a venit Tincuța, eu fredonam o melodie veche, tristă, dar care mă liniștea:

Departe de tine

E departe de lume

E departe de tot ce-i firesc pe pământ

Nimic nu e bine

E greu fără tine

Și-ncep să te chem, să te caut în gând.

 

E viața pustie

Și timpul nu știe

Că trece prea-ncet și eu nu te văd,

E ora târzie

Și timpul nu știe,

Că vreau să te văd, deși știu că nu pot.

 

Trec zile de-a rândul

Și-s lungi cât pământul

Sunt lungi fiindcă sunt fără tine mereu,

Te am doar cu gândul

Trec zile de-a rândul

Și dacă sunt singură, ele trec foarte greu.”

Mi-a plăcut nespus de mult povestea, precum și modul în care autoarea a reușit să contureze personajele și locurile. Descrierile sunt făcute într-o manieră deosebită, care îi permite cititorului să vadă, cu ochii minții, toată povestea, pe măsură ce aceasta se desfășoară.

„Eram fericită că eram cu el și încercam să savurez aceste momente, fără a mă mai gândi la Sofia, la șatra de țigani și la ce urma să ni se întâmple. Voiam să profit de aceste momente când era numai al meu, când lângă noi nu mai era nimeni să ne tulbure intimitatea. Îl priveam și parcă îl vedeam pentru prima oară deși parcă îl cunoșteam de când mă știam. Încercam să conștientizez importanța acestor momente.”

 

„Eram în poiană și simțeam fumul care venea de la focul țiganilor. Aceștia erau toți în jurul focului, iar scânteile care se înălțau din acesta se uneau cu stelele de pe cer și formau o coroană de lumină multicoloră în noaptea senină. Era multă veselie în șatră, femeile stăteau în cel de-al doilea rând în jurul focului iar bărbații, unii cântau și băteau din palme iar ceilalți dansau frenetic dându-și palme peste partea de jos a picioarelor într-un ritm din ce în ce mai rapid. Femeile țineau ritmul cântecului bătând și ele din palme, și râzând de veselia bărbaților, hainele lor puternic colorate și înflorate dând și mai multă veselie momentului.”

 

„Când am ajuns acolo, parcă ne aflam într-o altă lume. Am revăzut căsuțele învelite cu șindrilă din visul meu, ulițele mici și întortocheate, liniștea apăsătoare din vis. Era aievea.

 

„Din casă apăru o bătrânică desprinsă parcă din poveștile cu personaje bune. Era mărunțică, părul cărunt fiindu-i bine strâns cu o basma înflorată, legată la spate, iar ochii de un albastru deschis emanau o bunătate care te molipsea.”

Un singur lucru nu mi-a plăcut, dar am încrederea și speranța că acesta se va schimba pe viitor, și anume faptul că apar numeroase greșeli de ortografie, de gramatică și de punctuație.

 

Cartea poate fi achiziționată de aici.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: