Un sărut din iubire

DSC_0094

Un sărut din iubire

 

Adeseori, privind la lumea din jurul meu, ajung să mă întreb dacă mai există iubire. Și nu mă refer la iubirea aceea trecătoare, pe care o vedem expusă în cuvinte mărețe pe site-urile de socializare. Aceea nu este iubire, sunt vorbe aruncate în vânt, sunt sentimente de moment. Mă refer la acea iubire care definea căsniciile din trecut.

Știu că mulți veți spune că în trecut, căsniciile nu erau bazate pe iubire, ci aveau la baza lor alte scopuri – fie materiale, fie diverse interese ale familiilor. Dar vă contrazic! Poate nu aș face-o, dacă nu aș avea motive întemeiate. Știu, în timp, se ajunge la obișnuință și dependență față de persoana alături de care trăiești, și acest lucru înlocuiește sentimentele de iubire. Dar, haideți să vă spun la ce mă gândesc eu când spun că în trecut exista iubire adevărată. Mă gândesc la acele căsnicii care au reușit să reziste în timp, fără a avea nici o obligație la mijloc. Mă gândesc la acei bătrâni care, chiar și ajunși la vârste înaintate, nu se feresc să își arate sentimentele curate pe care le au în suflet, unii pentru ceilalți.

Și ca să îmi justific vorbele, vă voi spune o poveste. Nu una inventată, ci una adevărată. Eram încă prin vârsta adolescenței, foarte aproape de momentul în care mă îndreptam spre maturitate, dar încă „necoaptă”. Genul de adolescentă care râdea din orice nimic, și pe care o amuzau teribil lucrurile neobișnuite.

Bunicii dinspre tată locuiau la sat, dar îi vizitam des. Totuși, niciodată nu i-am văzut manifestând vreun sentiment de afecțiune unul față de celălalt, și nici nu era ceva ce mi-aș fi imaginat vreodată că aș putea vedea. Poate din cauza vârstei mele, poate din cauza vârstei lor, nici măcar nu m-am întrebat vreodată ce i-a legat, sau dacă se iubesc, sau dacă își manifestă vreodată sentimentele unul față de celălalt. Surpriza a venit când bunica mea a fost operată…

Fiind internată în spital pentru o perioadă mai lungă, bunicul a fost adus să o vadă. Totul a decurs normal, toți am vorbit unii cu alții, era ca oricare întâlnire în familie. Dar, pe când s-a apropiat momentul plecării, bunicul a luat-o pe bunica de mână și i-a oferit un scurt sărut pe buze. Știu că pare ceva banal, însă pe noi, nepoatele, ne-a pufnit râsul, probabil mai degrabă ca o reacție la noutatea pe care o trăisem în acel moment. Era prima dată când îi vedeam într-o asemenea intimitate și manifestare a sentimentului de iubire ce îi lega.

Desigur, am fost admonestate pentru reacția pe care am avut-o, explicându-ni-se că este ceva normal, si era total nepotrivit să râdem. Pe moment, pentru noi a fost o întâmplare amuzantă, dar, în același timp, a fost ca o scânteie care ne-a deschis mintea către întrebări. Am început atunci să conștientizăm că între ei chiar exista iubire, nu era doar obișnuință și dependența dată de atâția ani petrecuți împreună.

Timpul a trecut, însă amintirea acelui sărut, atât de sincer și de profund, a rămas întipărit în mintea, și în sufletul meu. Cu trecerea anilor, amintirea a revenit adeseori în ochii mei. Și de câte ori mă gândesc la iubire, revăd acel sărut, și știu că era iubire adevărată. Atunci, în acel moment, nu era vorba nici de dorința de a-și afișa iubirea pentru a atrage atenția cuiva, nici prefăcătorie. Erau sentimente pure, un dor născut din zilele în care au fost despărțiți, o durere în suflet la gândul că urma să se revadă abia peste câteva zile.

Iar pentru mine, adultul care am devenit, acel sărut a rămas ca o definiție a iubirii adevărate.

 

Advertisements

3 thoughts on “Un sărut din iubire

Add yours

  1. Frumos articol! Imi place tema lui. Si da, cu tarie cred ca exista iubire adevarata si in ziua de astăzi! Poate este mai putin întâlnita, sau exprimată altfel, dar timpul sigur va demonstra ca exista!

    Liked by 2 people

  2. Frumos spus! Probabil, viata agitata care ne inconjoara acum, nu ne permite sa vedem dincolo de griji iar iubirea despre care vorbesti tu, nu mai este valorificata. Ceea ce e trist. Astept urmatorul articol din Proza scurta! Te imbratisez :*

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: