Bunica

bunica

Bunica

 

Bunica plânge pe un colț,

lacrimi șterge cu-al ei șorț.

Ar vrea să-și vadă nepoții,

să se-adune iar cu toții.

 

Copiii ea și-a crescut,

cât de bine a putut.

Să-i vadă realizați,

la casa lor așezați.

 

Iar acum plânge, sărmana,

că nu vin să-și vadă mama.

Că-i bătrână, și-i e teamă,

poate Cerurile-o cheamă.

 

Și n-apucă să-i mai vadă,

cum se-adună toți la poartă.

Și cum veseli o sărută,

înainte să se ducă.

Advertisements

2 Comments Add yours

  1. Frumoasa poezie! Mi-a adus aminte de bunica mea.

    Liked by 1 person

    1. evaancutahamza says:

      Multumesc! 🙂

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s